Sambata seara, ninge de nu mai vezi, iar Sala Palatului este plina pana la refuz. Toti ne-am adunat acolo pentru Chris Rea. La ora 20.15 paseste pe scena un tanar irladenz pe nume Paul Casey (al carui recital a fost ok).
30 de minute mai tarziu isi face aparitia pe scena “the one and only” (imbracat simpul: tricou si blugi) impreuna cu 5 instrumentisti.
Am ascultat: I can’t wait for love, Work gang, Where the blues come from Josephine, Easy rider, Til the morning sun shines on my love and me, Looking for the summer, Julia, Stony road, Electric guitar, Come so far, but I still got so far to go, Somewhere between Highway 61 and 49, Stainsby girls . Dupa bis : The road to hell, On the beach, Let’s dance.
Ne-a omorat cu vocea sa inconfudabila, pasiunea cu care canta fiecare melodie si cu forta sa. Chris Rea nu este” too old to dance”. A reusit sa ridice o sala intreaga in picioare. Aplauzele de la sfarsit au durat mai mult de 5 minute.
Iti multumesc, Chris Rea, pentru muzica buna cu care am crescut de mica si pentru un concert pe care nu-l voi uita niciodata!
